Samsung Galaxy Note 5 se va încărca cel mai rapid

de: Octavian Palade
11 06. 2015

Samsung Galaxy Note 5 va fi lansat, cel mai probabil, în cadrul evenimentului IFA Berlin, ce va avea loc în luna septembrie. Totuși, noi detalii despre el ies la suprafață în fiecare zi. 

Samsung Galaxy Note 5, viitorul phablet și vârf de gamă al celor de la Samsung va fi, fără doar și poate, unul dintre cele mai bune telefoane ale acestui an. Știm deja că va avea un display de 5,7 inch și un stylus special, mult mai inteligent decât cele anterioare, iar astăzi aflăm noi detalii.

În primul rând, cei care au dat crezare zvonurilor potrivit cărora display-ul va avea rezoluție 4K, vor fi dezamăgiți. Cel mai probabil, terminalul sud-coreean va avea o rezoluție QHD, la fel ca modelul de anul trecut.

În al doilea rând, se pare că Samsung Galaxy Note 5 va fi un telefon foarte dorit și mulțumită bateriei, dar asta nu face neapărat referire la autonomie. Se pare că phabletul va avea în dotare noul port USB Type-C. Prin acesta, rata de transfer a datelor este foarte mare, de 10Gbps, și portul poate susține 20 de volți 5 amperi, comparativ cu 5 volți și 1,8 amperi cât ”știe” USB 3.0.

Asta înseamnă că terminalul se va încărca de cel puțin două ori mai repede. Având în vedere că terminalele de top Samsung dispun deja de funcții de încărcare rapidă, putem presupune că Samsung Galaxy Note 5 va fi telefonul care se va încărca cel mai rapid.

În afară de aceste detalii, se mai presupune că Samsung Galaxy Note 5 va fi dotat cu un SoC Exynos 7422, prima soluție creată de Samsung care compină un CPU, un GPU, memorie RAM, spațiu de stocare și un modem pe același cip.